Într-o lume în care timpul pare că se contractă, transparența este una din calitățile de bază ale companiilor de input-uri din agribusiness. Dacă adaugi eficacitatea și profesionalismul, ai deja profilul unui partener pe care să te poți baza oricând.

RWA Raiffeisen Agro a adus în România cele 3 valori bine consolidate în Austria, locul unde s-a născut această companie. 2015 a fost anul în care RWA a făcut primii pași în țara noastră. Mai precis, la Orțișoara, lângă Timișoara. De acolo a pornit totul, cu o hală închiriată. De atunci, afacerea a crescut an de an. Cu ce se ocupă RWA?

GRUPUL DIN CARE FACE PARTE RWA RAIFFEISEN AGRO ARE O CIFRĂ DE AFACERI DE PESTE 16 MILIARDE DE EURO PE AN.

În primul rând, RWA vinde input-uri pentru agricultură, semințe, îngrășăminte chimice, pesticide. Portofoliul de semințe acoperă toate culturile importante din România, de la porumb, floarea-soarelui, grâu până la culturi de nișă, gen in sau hrișcă. Un alt punct forte este faptul că achiziționează cereale și oleaginoase de la fermieri. Cum a crescut compania?

“Mulți dintre fermierii noștri, peste 70%, aleg să ne vândă nouă cerealele în compensarea input-urilor. Cumva, punctul nostru forte este faptul că reușim să susținem fermierul pe un termen lung de plată” – Andreea Hanță, CFO RWA Raiffeisen Agro România

În 2015, RWA avea 5 angajați. Acum s-a ajuns la 65. Pe lângă baza de la Orțișoara mai sunt acum încă două, în sudul țării, una în Teleorman, la Balaci, și alta în Ialomița, la Căzănești. Volumele de semințe și produse vândute au crescut an de an, iar suprafața acoperită de RWA este acum de aproape 5 milioane de hectare la nivelul României. Cum văd fermierii relația cu RWA?

Promptitudinea este una din calitățile importante ale RWA România. De altfel, compania și-a asumat faptul că duce în fermă produsul dorit de agricultori în cel mult 24 de ore. În acest fel, lucrările fermierilor se realizează la timp și planurile pe care și le fac nu sunt date peste cap. Solidaritatea este o altă valoare promovată de RWA. “Creștem împreună”, le transmit reprezentanții de vânzări fermierilor cu care au relații contractuale, dar și celor cu care doresc să colaboreze.

“Este foarte important că sunt prompți, la minut. Pentru că aici nu se poate să amânăm, că aduci poimâine sau răspoimâine. Chestia asta îmi place foarte mult la ei. Să fii prompt înseamnă să fii serios” – Dancu Janos, fermier din Pecica, Arad

Portofoliul complet de produse, condițiile contractuale, dar și datele de contact ale tuturor reprezentanților companiei se găsesc pe site-ul oficial.

 

 

Articolul original a fost publicat în data de 5 mai 2020 și preluat de pe https://agrointel.ro/142046/cum-se-construieste-o-poveste-de-succes-in-agribusiness/.

Share