homepage

Puncte forte pentru un hibrid de rapiță cu potențial ridicat

26.05.2022

Puncte forte pentru un hibrid de rapiță cu potențial ridicat

Cultura de rapiță este tot mai căutată de fermierii din țara noastră. Avantajele sunt multe, principalul atu fiind prețurile la care sunt valorificate producția și uleiul de rapiță. Compania RWA Raiffeisen Agro are în portofoliu hibrizi echilibrați, printre care și Kwark. Acesta se remarcă prin câteva avantaje care îl duc spre un profit însemnat la recoltat.

Hibridul Kwark, de la RWA Raiffeisen Agro România, ajută fermierii prin câteva puncte forte imbatabile. Este un hibrid de ultimă generație, semitardiv, rezistent la Virusul galben al ridichii. Kwark prezintă o toleranță foarte bună la îngheț și un restart lent în vegetație. „Acest lucru permite ca plantele să nu sufere de înghețurile târzii de primăvară”, a explicat Constantin Iancu, Manager de produs semințe la RWA.

Kwark a demonstrat și în acest an această caracteristică, primăvara lui 2022 fiind punctată de temperaturi foarte mici în luna aprilie, multe nopți aducând înghețuri. Hibridul de la RWA Raiffeisen Agro poate fi cultivat în toate zonele de cultură din România, remarcându-se și printr-o toleranță foarte bună la frângere și scuturare. În acest fel, recolta la final de an va fi la un nivel ridicat.

Talia lui Kwark este medie, ceea ce le permite fermierilor să intre cu ușurință în câmp pentru tratamentele fitosanitare și pentru fertilizări. „Kwark este caracterizat printr-o capacitate foarte bună de ramificare, deci în situația în care nu avem densitate corespunzătoare, pe care ne-am dorit-o, undeva la 35-40 de plante / mp la ieșirea din iarnă, Kwark compensează foarte bine spațiile libere dintre plante”, a completat Constantin Iancu.

Fermierii care vor să mizeze pe Kwark trebuie să știe că durata perioadei de înflorire pentru acest hibrid se întinde până la 40 de zile. Astfel, planta va avea un număr mai mare de silicve, deci, o producție ridicată. Conținutul de ulei pentru acest hibrid RWA Raiffeisen Agro România este cuprins între 45-48%, densitatea recomandată la semănat situându-se între 45-50 de boabe pe metru pătrat.

Disponibile si prin Farmhedge

FarmHedge – RWA Raiffeisen Agro România

Alte noutăți

Agricultură ecologică cu Aurel Petruș. Pregătirea culturii bio de floarea-soarelui
28.04.2022

🌻 În cadrul asolamentului și al culturilor ecologice floarea soarelui este cultura cea mai ușoară și cea care luptă cel mai bine cu buruienile. 🎥 În episodul 4 din seria „Agricultura ecologică cu Aurel Petruș” fermierul ne explică detaliat care sunt lucrările pe care le face înainte de semănat și modalitatea optimă de aplicare a […]

Seed Innovation Challenge – căutarea globală a celor mai revoluționare soluții din industria semințelor
03.03.2024

  În perioada 16-17 noiembrie 2023, în Korneuburg, Austria, RWA Raiffeisen Ware Austria și Agro Innovation Lab (filiala de inovație a RWA) au găzduit unui eveniment important în industria semințelor: Seed Innovation Days 2023, un eveniment ce a avut la bază Seed Innovation Challenge, a avut un succes răsunător.  Seed Innovation Challenge este o căutare […]

Hibridul de porumb Persic. Campionul din portofoliul RWA
04.11.2021

Hibridul de porumb Persic este printre perlele portofoliului RWA Raiffeisen Agro România. Aflat în grupa de maturitate FAO 460, acest hibrid semitardiv le oferă fermierilor tot ce se așteaptă de la el, începând de la producții de top și terminând cu o calitate superioară a boabelor. RWA Raiffeisen Agro România se mândrește cu hibridul Persic. […]

RWA furnizează fermierilor îngrășământ-peleți din gunoi fermentat de pasăre!
14.09.2020

Fermierii trebuie să ia în calcul toate variabilele înaintea unui an agricol. Pe lângă semințe și produse de protecție a plantelor, agricultorii au mai întâi de lucru la baza meseriei lor: solul. Această resursă naturală are destule provocări. Una dintre cele mai importante componente este materialul său organic. În Europa, cantitatea de materie organică din […]